Œn luna Nisan, anul al douăzecilea al Ómpăratului Artaxerxe, pe c‚nd vinul era Ónaintea lui, am luat vinul şi l-am dat Ómpăratului. Niciodată nu fusesem trist Ónaintea lui.

Œmpăratul mi-a zis: ÑPentru ce ai faţa tristă? Totuşi nu eşti bolnav; nu poate fi dec‚t o Óntristare a inimii.î Atunci m-a apucat o mare frică, şi am răspuns Ómpăratului: ÑTrăiască Ómpăratul Ón veac! Cum să n-am faţa tristă, c‚nd cetatea Ón care sunt mormintele părinţilor mei este nimicită şi porţile ei sunt arse de foc?î Şi Ómpăratul mi-a zis: ÑCe ceri?î Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor, şi am răspuns Ómpăratului: ÑDacă găseşte cu cale Ómpăratul, şi dacă robul tău Ói este plăcut, trimite-mă Ón Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o zidesc din nou.î Œmpăratul, l‚ngă care şedea şi Ómpărăteasa, mi-a zis atunci: ÑC‚t va ţine călătoria ta, şi c‚nd te vei Óntoarce?î Œmpăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, şi i-am hotăr‚t o vreme.

Apoi am zis Ómpăratului: ÑDacă găseşte Ómpăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de R‚u, ca să mă lase să trec şi să intru Ón Iuda, şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii Ómpăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuii de l‚ngă casă, pentru zidul cetăţii, şi pentru casa Ón care voi locui.î Œmpăratul mi-a dat aceste scrisori, căci m‚na cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.

M-am dus la dregătorii de dincolo de R‚u, şi le-am dat scrisorile Ómpăratului, care pusese să mă Ónsoţească nişte mai mari ai oastei şi nişte călăreţi.

Sanhalat, Horonitul, şi Tobia, slujitorul Amonit, c‚nd au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.

Am ajuns la Ierusalim, şi am rămas acolo trei zile.

După aceea, m-am sculat noaptea cu c‚ţiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu Ón inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nici o altă vită, afară de vita pe care călăream.

Am ieşit noaptea pe poarta văii, şi m-am Óndreptat spre izvorul balaurului şi spre poarta gunoiului, uit‚ndu-mă cu băgare de seamă la zidurile dăr‚mate ale Ierusalimului şi la porţile lui arse de foc.

Am trecut pe la poarta izvorului şi pe la iazul Ómpăratului, şi nu era loc pe unde să treacă vita care era sub mine.

M-am suit noaptea pe la p‚rău, şi m-am uitat iarăşi, cu băgare de seamă la zid. Apoi am intrat pe poarta văii, şi astfel m-am Óntors.

Dregătorii nu ştiau unde fusesem, şi ce făceam. P‚nă Ón clipa aceea nu spusesem nimic Iudeilor, nici preoţilor, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din cei ce vedeau de treburi.

Le-am zis atunci: ÑVedeţi starea nenorocită Ón care suntem! Ierusalimul este dăr‚mat, şi porţile sunt arse de foc. Veniţi să zidim iarăşi zidul Ierusalimului, şi să nu mai fim de ocară!î Şi le-am istorisit cum m‚na cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine, şi ce cuvinte Ómi spusese Ómpăratul. Ei au zis: ÑSă ne sculăm, şi să zidim!î Şi s-au Óntărit Ón această hotăr‚re bună.

Sanbalat, Horonitul, Tobia, slujitorul Amonit, şi Gheşem, Arabul, fiind Ónştiinţaţi, şi-au bătut joc de noi şi ne-au dispreţuit. Ei au zis: ÑCe faceţi voi acolo? Vă răsculaţi Ómpotriva Ómpăratului?î Şi eu le-am răspuns: ÑDumnezeul cerurilor ne va da izb‚nda. Noi, robii Săi, ne vom scula şi vom zidi; dar voi, n-aveţi nici parte, nici drept, nici aducere aminte Ón Ierusalim.î