Book of Nehemiah, глава 7 Nehemiah, гл 7
După ce s-a zidit zidul şi am pus uşile porţilor, au fost puşi Ón slujbele lor uşierii, c‚ntăreţii şi Leviţii.
Am poruncit fratelui meu Hanani, şi lui Hanania, căpetenia cetăţuii Ierusalimului, om care Óntrecea pe mulţi prin credincioşia şi prin frica lui de Dumnezeu, şi le-am zis: ÑSă nu se deschidă porţile Ierusalimului Ónainte de căldura soarelui, şi uşile să fie Ónchise cu Óncuietorile, Ón faţa voastră. Locuitorii Ierusalimului să facă de strajă, fiecare la locul lui, Ónaintea casei lui.î Cetatea era Óncăpătoare şi mare, dar popor era puţin Ón ea, şi casele nu erau zidite.
Dumnezeul meu mi-a pus Ón inimă g‚ndul să adun pe mai mari, pe dregători şi poporul, ca să-i număr. Am găsit o carte cu spiţele de neam ale celor ce se suiseră Ónt‚i din robie, şi am văzut scris Ón ea cele ce urmează.
Iată pe cei din ţară care s-au Óntors din robie, din aceia pe care Ói luase robi Nebucadneţar, Ómpăratul Babilonului, şi care s-au Óntors la Ierusalim şi Ón Iuda, fiecare Ón cetatea lui.
Au plecat cu Zorobabel, Iosua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilşan, Misperet, Bigvai, Nehum, Baana. Numărul bărbaţilor din poporul lui Israel: fiii lui Pareoş, două mii o sută şaptezeci şi doi; fiii lui Şefatia, trei sute şaptezeci şi doi; fiii lui Arah, şase sute cincizeci şi doi; fiii lui Pahat-Moab, din fiii lui Iosua şi ai lui Ioab, două mii opt sute optsprezece; fiii lui Elam, o mie două sute cincizeci şi patru; fiii lui Zatu, opt sute patruzeci şi cinci; fiii lui Zacai, şapte sute şaizeci; fiii lui Binui, şase sute patruzeci şi opt; fiii lui Bebai, şase sute douăzeci şi opt; fiii lui Azgad, două mii trei sute douăzeci şi doi; fiii lui Adonicam, şase sute şaizeci şi şapte; fiii lui Bigvai, două mii şaizeci şi şapte; fiii lui Adin, şase sute cincizeci şi cinci; fiii lui Ater, din familia lui Ezechia, nouăzeci şi opt; fiii lui Haşum, trei sute douăzeci şi opt; fiii lui Beţai, trei sute douăzeci şi patru; fiii lui Harif, o sută doisprezece; fiii lui Gabaon, nouăzeci şi cinci; oamenii din Betleem şi din Netofa, o sută optzeci şi opt; oamenii din Anatot, o sută douăzeci şi opt; oamenii din Bet-Azmavet, patruzeci şi doi; oamenii din Chiriat-Iearim, din Chefira şi din Beerot, şapte sute patruzeci şi trei; oamenii din Rama şi din Gheba, şase sute douăzeci şi unu; oamenii din Micmas, o sută douăzeci şi doi; oamenii din Betel şi din Ai, o sută douăzeci şi trei; oamenii din celălalt Nebo, cincizeci şi doi; fiii celuilalt Elam, o mie două sute cincizeci şi patru; fiii lui Harim, trei sute douăzeci; fiii lui Ierihon, trei sute patruzeci şi cinci; fiii lui Lod, lui Hadid şi lui Ono, şapte sute douăzeci şi unu; fiii lui Senaa, trei mii nouă sute treizeci.
Preoţi: fiii lui Iedaia, din casa lui Iosua, nouă sute şaptezeci şi trei; fiii lui Imer, o mie cinci zeci şi doi; fiii lui Paşhur, o mie două sute patruzeci şi şapte; fiii lui Harim, o mie şaptesprezece.
Leviţi: fiii lui Iosua şi lui Cadmiel, din fiii lui Hodva, şaptezeci şi patru.
C‚ntăreţi: fiii lui Asaf, o sută patruzeci şi opt.
Uşieri: fiii lui Şalum, fiii lui Ater, fiii lui Talmon, fiii lui Acub, fiii lui Hatita, fiii lui Şobai, o sută treizeci şi opt.
Slujitori ai Templului: fiii lui Ţiha, fiii lui Hasufa, fiii lui Tabaot, fiii lui Cheros, fiii lui Sia, fiii lui Padon, fiii lui Lebana, fiii lui Hagaba, fiii lui Salmai, fiii lui Hanan, fiii lui Ghidel, fiii lui Gahar, fiii lui Reaia, fiii lui Reţin, fiii lui Necoda, fiii lui Gazam, fiii lui Uza, fiii lui Paseah, fiii lui Besai, fiii lui Mehunim, fiii lui Nefişim, fiii lui Bacbuc, fiii lui Hacufa, fiii lui Harhur, fiii lui Baţlit, fiii lui Mehida, fiii lui Harşa, fiii lui Barcos, fiii lui Sisera, fiii lui Tamah, fiii lui Neţiah, fiii lui Hatifa.
Fiii robilor lui Solomon: fiii lui Sotai, fiii lui Soferet, fiii lui Perida, fiii lui Iaala, fiii lui Darcon, fiii lui Ghidel, fiii lui Şefatia, fiii lui Hatil, fiii lui Pocheret-Haţebaim, fiii lui Amon.
Toţi slujitorii Templului şi fiii robilor lui Solomon: trei sute nouăzeci şi doi.
Iată pe cei ce au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harşa, din Cherub-Adon, şi din Imer, şi care n-au putut să-şi arate casa părintească şi neamul, ca dovadă că erau din Israel.
Fiii lui Delaia, fiii lui Tobia, fiii lui Necoda, şase sute patruzeci şi doi.
Şi dintre preoţi: fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoţ, fiii lui Barzilai, care luase de nevastă pe una din fetele lui Barzilai, Galaaditul, şi a fost numit cu numele lor.
Şi-au căutat cartea spiţelor neamului lor, dar n-au găsit-o. De aceea au fost daţi afară din preoţie, şi dregătorul le-a spus să nu măn‚nce din lucrurile prea sfinte p‚nă nu va Óntreba un preot pe Urim şi Tumim.
Adunarea Óntreagă era de patruzeci şi două de mii trei sute şaizeci de inşi, afară de robii şi roabele lor, Ón număr de şapte mii trei sute treizeci şi şapte. Printre ei se aflau două sute patruzeci şi cinci de c‚ntăreţi şi c‚ntăreţe.
Aveau şapte sute treizeci şi şase de cai, două sute patruzeci şi cinci de cat‚ri, patru sute treizeci şi cinci de cămile, şi şase mii şapte sute douăzeci de măgari.
Mulţi din capii de familie au făcut daruri pentru lucrare. Dregătorul a dat vistieriei o mie de darici de aur, cincizeci de potire, cinci sute treizeci de veşminte preoţeşti.
Capii de familie au dat Ón vistieria lucrării douăzeci de mii de darici de aur şi două mii două sute de mine de argint.
Celălalt popor a dat douăzeci de mii de darici de aur, două mii de mine de argint, şi şaizeci şi şapte de veşminte preoţeşti.
Preoţii şi Leviţii, uşierii, c‚ntăreţii, oamenii din popor, slujitorii Templului şi tot Israelul s-au aşezat Ón cetăţile lor