Proverbs of Solomon, глава 20 Proverbs, гл 20
Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se Ómbată cu ele nu este Ónţelept. ñ Frica pe care o insuflă Ómpăratul este ca răcnetul unui leu, cine Ól supără, păcătuieşte Ómpotriva sa Ónsuşi. ñ Este o cinste pentru om să se ferească de certuri; dar orice nebun se lasă stăp‚nit de aprindere. ñ Toamna, leneşul nu ară; la secerat, ar vrea să str‚ngă roade, dar nu este nimic! ñ Sfaturile Ón inima omului sunt ca nişte ape ad‚nci, dar omul priceput ştie să scoată din ele. ñ Mulţi oameni Óşi tr‚mbiţează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios? ñ Cel neprihănit umblă Ón neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el! ñ Œmpăratul, care stă pe scaunul de domnie al dreptăţii, risipeşte orice rău cu privirea lui. ñ Cine poate zice: ÑMi-am curăţit inima, sunt curat de păcatul meu?î ñ Două feluri de greutăţi şi două feluri de măsuri, sunt o sc‚rbă Ónaintea Domnului. ñ Copilul lasă să se vadă Óncă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată şi fără prihană. ñ Urechea care aude, şi ochiul care vede, şi pe una şi pe celălalt, Domnul le-a făcut. ñ Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac; deschide ochii, şi te vei sătura de p‚ine. ñ ÑRău! Rău!î zice cumpărătorul, şi plec‚nd, se fericeşte. ñ Este aur şi sunt multe mărgăritare; dar buzele Ónţelepte sunt un lucru scump. ñ Ia-i haina, căci s-a pus chezaş pentru altul; şi ţine-l zălog pentru alţii. ñ P‚inea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura Ói este plină de pietriş. ñ Planurile se pun la cale prin sfat! Fă războiul cu chibzuinţă. ñ Cine umblă cu b‚rfeli dă pe faţă lucrurile ascunse; şi cu cel ce nu-şi poate ţine gura să nu te amesteci. ñ Dacă cineva blestemă pe tatăl său şi pe mama sa, i se va stinge lumina Ón mijlocul Óntunericului. ñ O moştenire repede c‚ştigată de la Ónceput, nu va fi binecuv‚ntată la sf‚rşit. ñ Nu zice: ÑŒi voi Óntoarce eu răul!î Nădăjduieşte Ón Domnul, şi El te va ajuta. ñ Domnul urăşte două feluri de greutăţi, şi c‚ntarul mincinos nu este un lucru bun. ñ Domnul Óndreaptă paşii omului, dar ce Ónţelege omul din calea sa? ñ Este o cursă pentru om să facă Ón pripă o făgăduinţă sf‚ntă, şi abia după ce a făcut juruinţa să se g‚ndească. ñ Un Ómpărat Ónţelept v‚ntură pe cei răi, şi trece cu roata peste ei. ñ Suflarea omului este o lumină a Domnului, care pătrunde p‚nă Ón fundul măruntaielor. ñ Bunătatea şi credincioşia păzesc pe Ómpărat, şi el Óşi Óntăreşte scaunul de domnie prin bunătate. ñ Slava tinerilor este tăria, dar podoaba bătr‚nilor sunt perii albi. ñ Mijloacele de vindecare pentru cel rău sunt bătăile şi v‚nătăile p‚nă la rană. ñ