Nu strigă Ónţelepciunea, şi nu-şi Ónalţă priceperea glasul?

Ea se aşează sus pe Ónălţimi, afară pe drum, la răsp‚ntii, şi strigă l‚ngă porţi, la intrarea cetăţii, la intrarea porţilor: ÑOamenilor, către voi strig, şi spre fiii oamenilor se Óndreaptă glasul meu.

Œnvăţaţi-vă minte, proştilor, şi Ónţelepţiţi-vă nebunilor!

Ascultaţi, căci am lucruri mari de spus, şi buzele mi se deschid ca să Ónveţe pe alţii ce este drept.

Căci gura mea vesteşte adevărul, şi buzele mele urăsc minciuna!

Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat nici sucit Ón ele.

Toate sunt lămurite pentru cel priceput, şi drepte pentru cei ce au găsit ştiinţa.

Primiţi mai degrabă Ónvăţăturile mele dec‚t argintul, şi mai degrabă ştiinţa dec‚t aurul scump.

Căci Ónţelepciunea preţuieşte mai mult dec‚t mărgăritarele, şi nici un lucru de preţ nu se poate asemui cu ea.

Eu, Œnţelepciunea, am ca locuinţă mintea, şi pot născoci cele mai chibzuite planuri.

Frica de Domnul este ur‚rea răului; trufia şi m‚ndria, purtarea rea şi guraÖ mincinoasă, iată ce urăsc eu.

De la mine vine sfatul şi izb‚nda, eu sunt priceperea, a mea este puterea.

Prin mine Ómpărăţesc Ómpăraţii şi dau voievozii porunci drepte.

Prin mine c‚rmuiesc dregătorii, şi mai marii, toţi judecătorii păm‚ntului.

Eu iubesc pe cei ce mă iubesc, şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc.

Cu mine este bogăţia şi slava, avuţiile trainice şi dreptatea.

Rodul meu este mai bun dec‚t aurul cel mai curat, şi venitul meu Óntrece argintul cel mai ales.

Eu umblu pe calea nevinovăţiei, pe mijlocul cărărilor neprihănirii, ca să dau o adevărată moştenire celor ce mă iubesc, şi să le umplu vistieriile.

Domnul m-a făcut cea dint‚i dintre lucrările Lui, Ónaintea celor mai vechi lucrări ale Lui.

Eu am fost aşezată din veşnicie, Ónainte de orice Ónceput, Ónainte de a fi păm‚ntul.

Am fost născută c‚nd Óncă nu erau ad‚ncuri, nici izvoare Óncărcate cu ape; am fost născută Ónainte de Óntărirea munţilor, Ónainte de a fi dealurile, c‚nd nu era Óncă nici păm‚ntul, nici c‚mpiile, nici cea dint‚i făr‚mă din pulberea lumii.

C‚nd a Óntocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă; c‚nd a tras o zare pe faţa ad‚ncului, c‚nd a pironit norii sus, şi c‚nd au ţ‚şnit cu putere izvoarele ad‚ncului, c‚nd a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, c‚nd a pus temeliile păm‚ntului, eu eram meşterul Lui, la lucru l‚ngă el, şi Ón toate zilele eram desfătarea Lui, juc‚nd neÓncetat Ónaintea Lui, juc‚nd pe rotocolul păm‚ntului Său, şi găsindu-mi plăcerea Ón fiii oamenilor.

Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, căci ferice de cei ce păzesc căile mele!

Ascultaţi Ónvăţătura, ca să vă faceţi Ónţelepţi, şi nu lepădaţi sfatul meu.

Ferice de omul care m-ascultă, care veghează zilnic la porţile mele, şi păzeşte pragul uşii mele.

Căci cel ce mă găseşte, găseşte viaţa, şi capătă bunăvoinţa Domnului.

Dar cel ce păcătuieşte Ómpotriva mea Óşi vatămă sufletul său; toţi cei ce mă urăsc pe mine, iubesc moartea.