Œnţelepciunea şi-a zidit casa, şi-a tăiat cei şapte st‚lpi.

Şi-a junghiat vitele, şi-a amestecat vinul, şi-a pus masa.

Şi-a trimis slujnicele, şi strigă, de peÖ v‚rful Ónălţimilor cetăţii: ÑCine este prost, să vină Óncoace!î Celor lipsiţi de pricepere le zice: ÑVeniţi de m‚ncaţi din p‚inea mea, şi beţi din vinul pe care l-am amestecat!

Lăsaţi prostia, şi veţi trăi, şi umblaţi pe calea priceperii!î Cel ce mustră pe un batjocoritor Óşi trage dispreţ, şi cel ce caută să Óndrepte pe cel rău se alege cu ocară.

Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel Ónţelept, şi el te va iubi!

Dă Ónţeleptului, şi se va face şi mai Ónţelept; Ónvaţă pe cel neprihănit, şi va Ónvăţa şi mai mult!

Œnceputul Ónţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor, este priceperea.

Prin mine ţi se vor Ónmulţi zilele, şi ţi se vor mări anii vieţii tale.

Dacă eşti Ónţelept, pentru tine eşti Ónţelept; dacă eşti batjocoritor, tu singur vei suferi.

Nebunia este o femeie gălăgioasă, proastă şi care nu ştie nimic.

Ea stă totuşi la uşa casei sale, pe un scaun, pe Ónălţimile cetăţii, ca să strige la trecătorii, care merg pe calea cea dreaptă: ÑCine este prost, să vină aici!î Iar celui fără minte Ói zice: ÑApele furate sunt dulci, şi p‚inea luată pe ascuns este plăcută!î El nu ştie că acolo sunt morţii, şi că oaspeţii ei sunt Ón văile locuinţei morţilor.