(Către mai marele cÓntăreţilor. De cÓntat pe Ghitit. Un psalm al lui Asaf.) CÓntaţi cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră! Œnălţaţi strigăte de bucurie Dumnezeului lui Iacov!

CÓntaţi o cÓntare, sunaţi din tobă, din arfa cea plăcută şi din alăută!

Sunaţi din trÓmbiţă la luna nouă, la luna plină, Ón ziua sărbătorii noastre!

Căci aceasta este o lege pentru Israel, o poruncă a Dumnezeului lui Iacov.

El a rÓnduit sărbătoarea aceasta pentru Iosif, cÓnd a mers Ómpotriva ţării Egiptului... Atunci am auzit un glas, pe care nu l-am cunoscut: - ,,I-am descărcat povara de pe umăr, şi mÓnile lui nu mai ţin coşul.

Ai strigat Ón necaz, şi te-am izbăvit; ţi-am răspuns Ón locul tainic al tunetului, şi te-am Óncercat la apele Meriba. - Ascultă, poporul Meu, şi te voi sfătui, Israele, de M'ai asculta!

Niciun dumnezeu străin să nu fie Ón mijlocul tău, şi să nu te Ónchini Ónaintea dumnezeilor străini!

Eu sÓnt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului; deschide-ţi gura larg, şi ţi -o voi umplea!`` Dar poporul Meu n'a ascultat glasul Meu, Israel nu M'a ascultat.

Atunci i-am lăsat Ón voia pornirilor inimii lor, şi au urmat sfaturile lor.

O! de M'ar asculta poporul Meu, de ar umbla Israel Ón căile Mele!

Œntr'o clipă aş Ónfrunta pe vrăjmaşii lor, Mi-aş Óntoarce mÓna Ómpotriva protivnicilor lor; ceice urăsc pe Domnul l-ar linguşi, şi fericirea lui Israel ar dăinui Ón veci.

L-aş hrăni cu cel mai bun grÓu, şi l-aş sătura cu miere din stÓncă.