Œngerul al cincilea a sunat din tr‚mbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe păm‚nt. I s-a dat cheia f‚nt‚nii Ad‚ncului, şi a deschis f‚nt‚na Ad‚ncului. Din f‚nt‚nă s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au Óntunecat de fumul f‚nt‚nii.

Din fum au ieşit nişte lăcuste pe păm‚nt. Şi li s-a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile păm‚ntului.

Li s-a zis să nu vatăme iarba păm‚ntului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii, care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu.

Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei, c‚nd Ónţeapă pe un om.

Œn acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n-o vor găsi; vor dori să moară, şi moartea va fugi de ei.

Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni.

Aveau părul ca părul de femeie, şi dinţii lor erau ca dinţii de lei.

Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fier; şi vuietul, pe care-l făceau aripile lor, era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă la luptă.

Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi Ón cozile lor stătea puterea, pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni.

Peste ele aveau ca Ómpărat pe Óngerul Ad‚ncului, care pe evreieşte se cheamă Abadon iar pe greceşte Apolion.

Cea dint‚i nenorocire a trecut. Iată că mai vin Óncă două nenorociri după ea.

Œngerul al şaselea a sunat din tr‚mbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur, care este Ónaintea lui Dumnezeu, şi zic‚nd Óngerului al şaselea, care avea tr‚mbiţa: ÑDezleagă pe cei patru Óngeri, care sunt legaţi la r‚ul cel mare Eufrat!î Şi cei patru Óngeri, care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni.

Oştirea lor era Ón număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.

Şi iată cum mi s-au arătat Ón vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă.

A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa, care ieşeau din gurile lor.

Căci puterea cailor stătea Ón gurile şi Ón cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete, şi cu ele vătămau.

Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele m‚inilor lor, ca să nu se Ónchine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.

Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.