Letter of Paul to the Romans, глава 12 Romans, гл 12
Vă Óndemn dar, fraţilor, pentru Óndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sf‚ntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.
Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin Ónnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăv‚rşită.
Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai Ónaltă dec‚t se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe care a Ómpărţit-o Dumnezeu fiecăruia.
Căci, după cum Óntr-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă, tot aşa, şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup Ón Hristos; dar, fiecare Ón parte, suntem mădulare unii altora.
Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul prorociei, să-l Óntrebuinţeze după măsura credinţei lui.
Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine Ónvaţă pe alţii, să se ţină de Ónvăţătură.
Cine Ómbărbătează pe alţii, să se ţină de Ómbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine c‚rmuieşte, să c‚rmuiască cu r‚vnă. Cine face milostenie, s-o facă cu bucurie.
Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.
Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. Œn cinste, fiecare să dea Ónt‚ietate altuia.
Œn s‚rguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de r‚vnă cu duhul. Slujiţi Domnului.
Bucuraţi-vă Ón nădejde. Fiţi răbdători Ón necaz. Stăruiţi Ón rugăciune.
Ajutaţi pe sfinţi, c‚nd sunt Ón nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi.
Binecuv‚ntaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuv‚ntaţi şi nu blestemaţi.
Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; pl‚ngeţi cu cei ce pl‚ng.
Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile Ónalte, ci răm‚neţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri Ónţelepţi.
Nu Óntoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, Ónaintea tuturor oamenilor.
Dacă este cu putinţă, Óntruc‚t at‚rnă de voi, trăiţi Ón pace cu toţi oamenii.
Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune m‚nia lui Dumnezeu; căci este scris: ÑRăzbunarea este a Mea; Eu voi răsplătiî, zice Domnul.
Dimpotrivă: dacă Ói este foame vrăjmaşului tău, dă-i să măn‚nce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.î Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.