Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam?

Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu Ónaintea lui Dumnezeu.

Căci ce zice Scriptura? ÑAvraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.î Œnsă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe c‚nd, celui ce nu lucrează, ci crede Ón Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, Ói este socotită ca neprihănire.

Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, Ól socoteşte neprihănit.

ÑFericeî, zice el, Ñde aceia ale căror fărădelegi sunt iertate, şi ale căror păcate sunt acoperite!

Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul Ón seamă păcatul!î Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi Ómprejur sau şi pentru cei netăiaţi Ómprejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa Ñi-a fost socotită ca neprihănire.î Dar cum i-a fost socotită? După, sau Ónainte de tăierea lui Ómprejur? Nu c‚nd era tăiat Ómprejur, ci c‚nd era netăiat Ómprejur.

Apoi a primit ca semn tăierea Ómprejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credinţă, c‚nd era netăiat Ómprejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi Ómprejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta; şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi Ómprejur, adică al acelora care, nu numai că sunt tăiaţi Ómprejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia, pe care o avea tatăl nostru Avraam, c‚nd nu era tăiat Ómprejur.

Œn adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă.

Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică, şi făgăduinţa este nimicită; pentru că Legea aduce m‚nie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.

De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată săm‚nţa lui Avraam: nu numai pentru săm‚nţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru săm‚nţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, după cum este scris: ÑTe-am r‚nduit să fii tatăl multor neamuri.î El, adică, este tatăl nostru Ónaintea lui Dumnezeu, Ón care a crezut, care Ónvie morţii, şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.

Nădăjduind Ómpotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: ÑAşa va fi săm‚nţa ta.î Şi, fiindcă n-a fost slab Ón credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era Ómbătr‚nit, ñ avea aproape o sută de ani, ñ nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.

El nu s-a Óndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, Óntărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin Óncredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi Ómplinească.

De aceea credinţa aceasta Ñi-a fost socotită ca neprihănire.î Dar nu numai pentru el este scris că Ñi-a fost socotită ca neprihănireî; ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem Ón Cel ce a Ónviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a Ónviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.