Book of Hosea, глава 7 Hosea, гл 7
C‚nd vreau să vindec pe Israel, atunci se descoperă nelegiuirea lui Efraim şi răutatea Samariei, căci lucrează cu vicleşug. Œnăuntru vine hoţul, şi ceata de t‚lhari jefuieşte afară.
Şi nu se g‚ndesc Ón inima lor că Eu Ómi aduc aminte de toată răutatea lor; faptele lor Ói şi Ónconjoară, şi stau Ónaintea Mea!
Ei Ónveselesc pe Ómpărat cu răutatea lor, şi pe căpetenii cu minciunile lor.
Toţi sunt preacurvari, ca un cuptor Óncălzit de brutar: şi brutarul Óncetează să mai aţ‚ţe focul, de c‚nd a frăm‚ntat plămădeala p‚nă s-a ridicat.
Œn ziua Ómpăratului nostru, căpeteniile se Ómbolnăvesc de prea mult vin, Ómpăratul dă m‚na cu batjocoritorii.
Le arde inima după curse ca un cuptor; toată noaptea le fumegă m‚nia, iar dimineaţa arde ca un foc aprins.
Toţi ard ca un cuptor, şi Óşi măn‚ncă judecătorii; toţi Ómpăraţii lor cad; nici unul din ei nu Mă cheamă.
Efraim se amestecă printre popoare, Efraim este o turtă, care n-a fost Óntoarsă.
Nişte străini Ói măn‚ncă puterea, şi el nu-şi dă seama, Ól apucă bătr‚neţea, şi el nu-şi dă seama.
Măcar că m‚ndria lui Israel mărturiseşte Ómpotriva lui, tot nu se Óntorc la Domnul, Dumnezeul lor, şi tot nu-L caută, cu toate aceste pedepse!
Ci Efraim a ajuns ca o turturică proastă, fără pricepere; ei cheamă Egiptul, şi aleargă Ón Asiria.
Dar ori de c‚te ori se duc, Œmi voi Óntinde laţul peste ei, Ói voi doborÓ ca pe păsările cerului; şi-i voi pedepsi cum le-am spus Ón adunarea lor.
Vai de ei, pentru că fug de Mine! Pieirea vine peste ei, pentru că nu-Mi sunt credincioşi! Aş vrea să-i scap, dar ei spun minciuni Ómpotriva Mea!
Nu strigă către Mine din inimă, ci se bocesc Ón aşternutul lor; turbează după gr‚u şi must, şi se răzvrătesc Ómpotriva Mea.
I-am pedepsit, I-am Óntărit braţele, dar ei g‚ndesc rău Ómpotriva Mea.
Se Óntorc, dar nu la Cel Prea Œnalt; sunt ca un arc Ónşelător. Mai marii lor vor cădea ucişi de sabie, din pricina vorbirii lor Óndrăzneţe, care-i va face de r‚s Ón ţara Egiptului.