Book of Numbers, глава 21 Numbers, гл 21
Œmpăratul Aradului, un Canaanit, care locuia la miazăzi, a auzit că Israel vine pe drumul Atarim. El s-a luptat Ómpotriva lui Israel şi a luat mai mulţi prinşi de război.
Atunci Israel a făcut Domnului o juruinţă, şi a zis: ÑDacă vei da pe poporul acesta Ón m‚inile mele, Ói voi nimici cu desăv‚rşire cetăţile.î Domnul a auzit glasul lui Israel, şi a dat pe Canaaniţi Ón m‚inile lui. Israeliţii i-au nimicit cu desăv‚rşire, pe ei şi cetăţile lor; şi locul acela l-au numit Horma (Nimicire deplină).
Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie, ca să ocolească ţara Edomului. Poporul şi-a pierdut răbdarea pe drum şi a vorbit Ómpotriva lui Dumnezeu şi Ómpotriva lui Moise: ÑPentru ce ne-aţi scos din Egipt, ca să murim Ón pustie? Căci nu este nici p‚ine, nici apă, şi ni s-a sc‚rbit sufletul de această hrană proastă.î Atunci Domnul a trimis Ómpotriva poporului nişte şerpi Ónfocaţi, care au muşcat poporul, aşa Ónc‚t au murit mulţi oameni Ón Israel.
Poporul a venit la Moise, şi a zis: ÑAm păcătuit, căci am vorbit Ómpotriva Domnului, şi Ómpotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi aceşti şerpi.î Moise s-a rugat pentru popor.
Domnul a zis lui Moise: ÑFă-ţi un şarpe Ónfocat, şi sp‚nzură-l de o prăjină; oricine este muşcat, şi va privi spre el, va trăi.î Moise a făcut un şarpe de aramă, şi l-a pus Óntr-o prăjină; şi oricine era muşcat de un şarpe, şi privea spre şarpele de aramă, trăia.
Copiii lui Israel au plecat, şi au tăbăr‚t la Obot.
Au plecat din Obot, şi au tăbăr‚t la Iie-Abarim, Ón pustia din faţa Moabului, spre răsăritul soarelui.
De acolo au plecat, şi au tăbăr‚t Ón valea Zered.
De acolo au plecat şi au tăbăr‚t dincolo de Arnon, care curge prin pustie, ieşind din ţinutul Amoriţilor; căci Arnonul face hotarul Moabului, Óntre Moab şi Amoriţi.
De aceea se zice Ón cartea Războaielor Domnului: ÑVaheb Ón Sufa, Şuvoaiele Arnonului, Şi scurgerile şuvoaielor, Care se Óntind Ónspre Ar şi se ating cu hotarul lui Moab.î De acolo s-au dus la Beer (F‚nt‚nă). La această f‚nt‚nă Domnul a zis lui Moise: ÑStr‚nge poporul, şi le voi da apă.î Atunci a c‚ntat Israel c‚ntarea aceasta: ÑŢ‚şneşte, f‚nt‚nă! C‚ntaţi Ón cinstea ei!
F‚nt‚na, pe care au săpat-o căpeteniile, Pe care au săpat-o mai marii poporului, Cu toiagul de c‚rmuire, cu toiegele lor!î Din pustia aceasta s-au dus la Matana; din Matana, la Nahaliel; din Nahaliel, la Bamot; din Bamot, la valea din c‚mpia Moabului, Ón v‚rful muntelui Pisga, care caută spre pustie.
Israel a trimis soli la Sihon, Ómpăratul Amoriţilor, ca să-i spună: ÑLasă-mă să trec prin ţara ta; nu vom intra nici Ón ogoare, nici Ón vii, şi nu vom bea apă din f‚nt‚ni; vom ţine drumul Ómpărătesc, p‚nă vom trece de ţinutul tău.î Sihon n-a Óngăduit lui Israel să treacă prin ţinutul lui. Sihon a str‚ns tot poporul, şi a ieşit Ónaintea lui Israel, Ón pustie. A venit la Iahaţ, şi s-a luptat Ómpotriva lui Israel.
Israel l-a bătut cu ascuţişul sabiei şi i-a cucerit ţara de la Arnon p‚nă la Iaboc, p‚nă la hotarul copiilor lui Amon; căci hotarul copiilor lui Amon era Óntărit.
Israel a luat toate cetăţile acelea, şi s-a aşezat Ón toate cetăţile Amoriţilor, Ón Hesbon şi Ón toate satele de prin Ómprejurimi.
Căci Hesbonul era cetatea lui Sihon, Ómpăratul Amoriţilor. El pornise cu război Ómpotriva Ómpăratului dinainte al Moabului, şi-i luase toată ţara p‚nă la Arnon.
De aceea zic poeţii: ÑVeniţi la Hesbon! Să se zidească din nou şi să se Óntărească cetatea lui Sihon.
Căci a ieşit un foc din Hesbon, O flacără din cetatea lui Sihon, Şi a mistuit pe Ar-Moab, Pe locuitorii Ónălţimilor Arnonului.
Vai de tine, Moab! Eşti pierdut, poporul lui Chemoş! El a făcut pe fiii lui fugari, Şi pe fetele lui le-a dat roabe Lui Sihon, Ómpăratul Amoriţilor.
Noi am aruncat cu săgeţile asupra lor: Din Hesbon p‚nă la Dibon totul este nimicit; Am pustiit p‚nă la Nofah, Care se Óntinde p‚nă la Medeba.î Israel s-a aşezat astfel Ón ţara Amoriţilor.
Moise a trimis să iscodească Iaezerul. Au luat satele care ţineau de el, şi au izgonit pe Amoriţii care erau Ón ele.
Au schimbat apoi drumul, şi s-au suit pe drumul care duce la Basan. Og, Ómpăratul Basanului, le-a ieşit Ónainte, cu tot poporul lui, ca să lupte Ómpotriva lor la Edrei.
Domnul a zis lui Moise: ÑNu te teme de el; căci Ól dau Ón m‚inile tale, pe el şi tot poporul lui, şi toată ţara lui; să-i faci cum ai făcut lui Sihon, Ómpăratul Amoriţilor, care locuia la Hesbon.î Şi ei l-au bătut, pe el şi pe fiii lui, şi tot poporul lui, de n-au lăsat să scape unul măcar, şi au pus m‚na pe ţara lui.