1 Chronicles, глава 14 1 Chronicles, гл 14
Hiram, Ómpăratul Tirului, a trimis soli lui David, şi lemn de cedru şi cioplitori de piatră şi t‚mplari, să-i zidească o casă.
David a cunoscut că Domnul Ól Óntărea ca Ómpărat al lui Israel, şi că Ómpărăţia lui s-a Ónălţat foarte mult, din pricina poporului Său Israel.
David a mai luat neveste şi la Ierusalim: şi a mai născut fii şi fiice.
Iată numele celor ce i s-au născut la Ierusalim; Şamua, Şobab, Natan, Solomon, Ibhar, Elişua, Elfelet, Noga, Nefeg, Iafia, Elişama, Beeliada şi Elifelet.
Filistenii au auzit că David fusese uns Ómpărat peste tot Israelul, şi s-au suit cu toţii să-l caute. David a fost Ónştiinţat de acest lucru, şi le-a ieşit Ónainte.
Filistenii au venit, şi s-au răsp‚ndit Ón valea Refaimiţilor.
David a Óntrebat pe Dumnezeu, zic‚nd: ÑSă mă sui Ómpotriva Filistenilor, şi Ói vei da Ón m‚inile mele?î Şi Domnul i-a zis: ÑSuie-te, şi-i voi da Ón m‚inile tale.î S-au suit la Baal-Peraţim, unde David i-a bătut. Apoi a zis: ÑDumnezeu a risipit pe vrăjmaşii mei prin m‚na mea, ca pe nişte ape care se scurg. De aceea s-a dat locului acestuia numele Baal-Peraţim.
Ei şi-au lăsat acolo dumnezeii, care au fost arşi Ón foc, după porunca lui David.
Filistenii s-au răsp‚ndit din nou Ón vale.
David a Óntrebat iarăşi pe Dumnezeu. Şi Dumnezeu i-a zis: ÑSă nu te sui după ei; Óntoarce-te de la ei, şi mergi asupra lor prin faţa duzilor.
C‚nd vei auzi un vuiet de paşi Ón v‚rfurile duzilor, atunci să ieşi la luptă, căci Dumnezeu merge Ónaintea ta, ca să bată oastea Filistenilor.î David a făcut cum Ói poruncise Dumnezeu, şi oastea Filistenilor a fost bătută de la Gabaon p‚nă la Ghezer.
Faima lui David s-a răsp‚ndit Ón toată ţara, şi Domnul l-a făcut de temut pentru toate neamurile.