În ce credem
Mărturisim Crezul apostolic ca mărturisire a credinței noastre și pe el se sprijină slujirea noastră:
Cred în Dumnezeu Tatăl, Atotțiitorul,
Făcătorul cerului și al pământului.
Și în Iisus Hristos,
Fiul Său unic, Domnul nostru,
Care a fost zămislit de la Duhul Sfânt,
S-a născut din Fecioara Maria,
a pătimit sub Ponțiu Pilat,
a fost răstignit, a murit și a fost îngropat,
a pogorât la iad,
a treia zi a înviat din morți,
S-a înălțat la cer,
șade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, Atotțiitorul,
de unde va veni să judece viii și morții.
Cred în Duhul Sfânt.
(Cred) Sfânta Biserică universală,
comuniunea sfinților,
iertarea păcatelor,
învierea trupului
și viața veșnică.
Amin.
Astăzi unii oameni care se numesc creștini nu cred întotdeauna același lucru ca noi. De aceea explicăm aici cum înțelegem acest crez.
Treimea
Credem că există un singur Dumnezeu și că acest Dumnezeu există în trei Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Treimea este în multe privințe o mare taină pentru noi. Dar în același timp ea este un rezumat exact al multor adevăruri biblice despre natura minunatului și neobișnuitului nostru Dumnezeu.
Dumnezeu Tatăl
Credem în Dumnezeu Tatăl, Atotțiitorul,
Făcătorul cerului și al pământului.
Există un singur Dumnezeu adevărat — Dumnezeul în care cred creștinii. Zeii altor religii sunt înșelători, idoli, dumnezei falși. Dumnezeu este singurul Dumnezeu adevărat și El are puterea să creeze, să distrugă și să mântuiască.
Domnul Dumnezeu acesta este Dumnezeu, și nu este altul.
Că mare ești tu și cel ce faci minuni, tu ești Dumnezeu însuți.
…tu singur ești Domnul Dumnezeu.
Căci unul este Dumnezeu…
Tu crezi că Dumnezeu unul este, bine faci; și dracii cred și se cutremură.
Dumnezeu este doar unul. Acest lucru a fost adevărat în zilele Vechiului Testament. A fost adevărat în zilele Noului Testament. A fost adevărat în primele secole ale Bisericii. Este adevărat și astăzi.
În lumea de astăzi, în afară de creștinism, există multe alte religii — hinduismul, șintoismul, păgânismul, magia neagră, islamul, iudaismul, tot felul de credințe tribale și așa mai departe. Dar zeii lor nu sunt nimic mai mult decât idoli. Unii oameni se închină demonilor. Alții cinstesc lumea creată. Iar alții se închină rodului propriei imaginații. Biblia spune că numai Dumnezeul creștin este cu adevărat Dumnezeu; numai Dumnezeul creștin va judeca lumea; și numai Dumnezeul creștin are puterea să ne mântuiască.
Puterea Tatălui nu are margini, pentru că El are tăria și capacitatea de a face tot ce voiește. Puterea Lui nu are egal, pentru că El este Singurul care are o asemenea putere, și numai un singur Dumnezeu este atotputernic.
Credem că Dumnezeul nostru este Făcătorul cerului și al pământului, că numai Dumnezeu a creat universul. Și numai Dumnezeu continuă să dea viață tuturor celor ce există, susținând lumea pe care a făcut-o.
Deși Tatăl are rolul principal în crearea și susținerea cerului și a pământului, vedem în Scriptură că la aceste lucrări ia parte întreaga Treime. Fiul a fost mijlocul, sau instrumentul, prin care Tatăl a creat lumea și prin care El o susține și astăzi. Partea Duhului Sfânt în creație este exprimată în Scriptură mai puțin limpede.
Facerea lumii.
Întru început au făcut Dumnezeu cerul și pământul.
Și pământul erà nevăzut și netocmit și întunerec erà deasupra adâncului; și Duhul lui Dumnezeu se purtà pre deasupra apei.
Cuvintele Duhul lui Dumnezeu se referă literal la Dumnezeu în toate Persoanele Sale. Dar din punctul nostru de vedere nou-testamentar vedem că aici este subliniată lucrarea uneia dintre Persoanele Treimii — Duhul Sfânt.
Isus Hristos
Credem în Iisus Hristos, Fiul Său unic, Domnul nostru, Care a fost zămislit de la Duhul Sfânt, S-a născut din Fecioara Maria, a pătimit sub Ponțiu Pilat, a fost răstignit, a murit și a fost îngropat, a pogorât la iad, a treia zi a înviat din morți, S-a înălțat la cer, șade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, Atotțiitorul, de unde va veni să judece viii și morții.
Noul Testament vorbește despre Isus ca despre Fiul lui Dumnezeu, arătând locul Său în Treime. Vorbește și despre dumnezeirea care Îi aparține lui Isus și despre calitatea Sa veșnică de Fiu, care a existat înainte ca El să vină pe pământ. Isus este singurul Fiu al lui Dumnezeu, născut din veșnicie și existând dintotdeauna.
Deci pentru aceasta mai vârtos căutau Iudeii pre el să’l omoare, că nu numai dezlegà sâmbăta, ci și pre Dumnezeu ziceà că’i este Tată, întocma pre sine făcându-se cu Dumnezeu.
Isus a fost și om deplin: a fost zămislit de la Duhul Sfânt și S-a născut din Fecioara Maria. Ca toți oamenii de după Adam și Eva, Și-a început viața în pântecele mamei Sale; sarcina Mariei a decurs în mod firesc și s-a încheiat, la vremea cuvenită, cu nașterea lui Isus, iar acest eveniment a fost și el cu totul firesc. Aceasta l-a făcut chiar pe logodnicul ei, Iosif, să se îndoiască de credincioșia ei, dar Dumnezeu i-a arătat adevărul în vis. Așadar vedem că pruncul Isus a venit pe lume la fel cum se nasc copiii obișnuiți ai oamenilor.
Din Scriptură vedem că Isus a pătimit sub Ponțiu Pilat, a fost răstignit, a murit și a fost îngropat. Acestea sunt evenimente pe care Isus le putea trăi doar fiind cu adevărat om.
Murind, Isus vorbește despre „sufletul” sau „duhul” Său:
Și strigând cu glas mare Iisus, au zis: Părinte, în mâinile tale încredințez duhul meu; și acestea zicând, și-au dat duhul.
Murind pe cruce, Isus știe că, deși trupul Său va fi pus în mormânt, duhul Său omenesc (adică sufletul Său) va merge la Dumnezeu Tatăl.
Din Scriptură vedem, de asemenea, că moartea lui Hristos ispășește păcatul, pentru că Hristos a devenit jertfa în locul nostru. Isus a luat asupra Sa vina pentru păcatul nostru și a purtat pedeapsa pentru el. Când venim la credința în Hristos, ceea ce a dobândit moartea Lui ni se aplică nouă și primim iertarea păcatelor și pacea cu Dumnezeu.
Prin învierea Sa, Isus a biruit moartea, iar de acum moartea nu mai are putere asupra poporului Său. Da, murim cu moarte fizică, dar sufletele noastre sunt nemuritoare și nu suferă chinurile morții. În plus, învierea lui Isus înseamnă că într-o zi Dumnezeu ne va da și nouă trupuri înviate — asemenea celui pe care îl are acum Isus —, care nu vor mai fi supuse morții.
Isus este centrul credinței noastre. El este Domnul universului, centrul în jurul căruia se învârte întreaga istorie a omenirii. El este Dumnezeul nostru, Marele nostru Preot, Împăratul nostru. Iar mântuirea noastră stă în a-L cunoaște, a-L iubi și a găsi viața în unire cu El.
Duhul Sfânt
Cred în Duhul Sfânt.
Începând din secolul al IV-lea, dumnezeirea Duhului Sfânt aproape că nu a mai fost pusă la îndoială. Ea este afirmată limpede în Scriptură și Biserica a mărturisit-o întotdeauna. Chiar și în primele secole ale creștinismului, dumnezeirea Duhului Sfânt a fost contestată foarte rar și numai de cei care susțineau că Dumnezeu este o singură Persoană.
În Scriptură există pasaje în care Duhul Sfânt este numit direct „Dumnezeu”:
Anania, pentruce a umplut satana inima ta, să minți tu Duhului Sfânt, și să ascunzi din prețul țarinei?…N’ai mințit oamenilor, ci lui Dumnezeu.
Când ne închinăm lui Dumnezeu, recunoaștem și proclamăm dumnezeirea Duhului Sfânt. Ne plecăm înaintea Lui și Îi slujim cu credincioșie. Ne rugăm Lui, Îl lăudăm în cântări și atragem atenția asupra slujirii Lui față de noi prin sacramente și prin darurile duhovnicești.
Duhul Sfânt este prezent în mod direct și personal în întreaga creație. Prin Duhul Său, Dumnezeu rămâne cu noi și locuiește în noi. Prin puterea Duhului, Dumnezeu creează, susține, face minuni și așa mai departe.
Biserica
Când aud cuvântul „biserică”, cei mai mulți oameni își închipuie o clădire în care creștinii se adună pentru închinare. Poate fi o catedrală mare, bogat împodobită. Poate fi o capelă mică și simplă sau chiar un fost depozit. Drept biserică poate servi casa cuiva, o colibă sau chiar o peșteră în care se adună credincioșii. Dar în Biblie „biserica” înseamnă în primul rând poporul lui Dumnezeu, comunitatea sfântă a celor care mărturisesc credința în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Credem… Sfânta Biserică universală
În vremea noastră mulți creștini nu văd nevoia Bisericii. Adesea credincioșii sinceri socotesc că biserica, ca organizație, este o invenție pur omenească, care doar stă în calea relației personale a omului cu Dumnezeu. Dar învățătura Bibliei este că Biserica este Împărăția lui Dumnezeu pe pământ, adunarea poporului Său și principalul mijloc prin care El dă har celor care Îi sunt credincioși. Potrivit Scripturii, Biserica are un rol-cheie în începerea și păstrarea relației noastre cu Dumnezeu.
…voiu zidì Biserica mea, și porțile iadului nu o vor biruì pre dânsa.
Pentru că Biserica își are originea în Vechiul Testament, ea nu este o instituție nouă. Este același popor al legământului. Dumnezeu a avut întotdeauna poporul Său, care de-a lungul istoriei a fost numit în feluri diferite. Important este că Biserica a făcut întotdeauna parte din planul lui Dumnezeu pentru lume.
Când privim cum a crescut Biserica din Vechiul Testament până la Trupul lui Hristos din Noul Testament, ne este limpede că Dumnezeu o susține. Biserica există pentru că Dumnezeu vrea acest lucru și pentru că ea slujește scopurilor lui Dumnezeu. Ea nu este o invenție omenească și nici o abatere de la Biblie. Biserica este mireasa lui Hristos și Trupul lui Hristos; ea este iubită de Dumnezeu și pusă deoparte ca să-I slujească Lui și spre slava Lui.
Viața bisericii de astăzi diferă în multe privințe de viața primilor credincioși și a credincioșilor din vremea în care a fost scris Crezul apostolic. Dar esența bisericii nu s-a schimbat. Ea adună în continuare poporul legământului lui Dumnezeu. Ca și mai înainte, ea este vasul ales de Dumnezeu ca să ducă lumii Vestea Bună și să schimbe lumea în Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Noi, Biserica, suntem sfinți pentru Domnul. Noi suntem Împărăția Lui. Noi suntem poporul Lui. În El suntem una unii cu alții. Și prin noi lucrează Domnul Însuși.
Mântuirea
Îl iubim pe marele nostru Dumnezeu — Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Prețuim Biserica pe care El a creat-o. Dar cea mai mare bucurie a noastră este Vestea Bună că avem făgăduința mântuirii. Ne bucurăm că știm sigur că Dumnezeu ne iubește, că ne iartă păcatele și ne-a pregătit un viitor minunat, atât în lumea aceasta, cât și în cea care va veni.
Cred… iertarea păcatelor
Creștinii care cred adevărul Bibliei recunosc că una dintre principalele probleme pe care trebuia să le rezolve moartea lui Isus a fost problema păcatului. Păcatul ne desparte de binecuvântările lui Dumnezeu și aduce asupra noastră blestemul Lui. Iar noi nu putem rezolva singuri această problemă. Când vorbim despre problema păcatului, înțelegem că păcatul aduce osândirea noastră. Și dacă suntem în afara lui Hristos, nu avem nicio cale de a scăpa de păcat sau de urmările lui.
Tot cel ce face păcatul și fărădelegea face; și păcatul este fărădelegea.
Păcatul a pus omenirea sub blestemul lui Dumnezeu, ne-a rupt părtășia cu Dumnezeu și ne-a făcut cu neputință să ne împăcăm singuri cu El. Ne-a sortit osândei veșnice, și numai Dumnezeu, în îndurarea Sa, a binevoit să ne trimită un Răscumpărător.
Problema păcatului este cu adevărat foarte gravă. Întreaga omenire este osândită la pieire. Nu ne putem mântui singuri. Suntem sortiți să purtăm pe veci pedeapsa lui Dumnezeu. Nu suntem în stare să recâștigăm bunăvoința Lui sau să ne acoperim în vreun fel păcatul. Fără iertarea plină de îndurare a lui Dumnezeu nu avem nicio nădejde de mântuire.
Că cu darul sunteți mântuiți prin credință; și aceasta nu dela voi; al lui Dumnezeu este darul.
Nu din fapte, ca să nu se laude cinevà.
Tatăl ne iubește la fel ca Isus. Planul mântuirii noastre nu I-a aparținut lui Isus, ci Tatălui. Tatăl a fost Cel care L-a trimis pe Fiul să moară pentru noi. Dragostea Tatălui pentru noi este atât de mare, încât, de dragul mântuirii noastre, El a hotărât de bunăvoie să-L jertfească pe Fiul Său.
Că așà au iubit Dumnezeu lumea, cât și pre Fiul său cel unul născut l-au dat, ca tot cel ce crede întru el să nu piară, ci să aibă vieață veșnică.
Scriptura învață limpede că Dumnezeu nu iartă păcatele oricărui om. Unii oameni primesc iertare, alții nu. De ce se întâmplă așa? Din punctul nostru de vedere omenesc, motivul este că iertarea include de obicei un anumit element de responsabilitate personală. În linii mari, oamenii care își împlinesc responsabilitatea pusă asupra lor primesc iertare; cei care se sustrag acestei responsabilități nu au iertare.
De vom mărturisì păcatele noastre, credincios este și drept ca să ne ierte nouă păcatele, și să ne curățească pre noi de toată nedreptatea.
Credem… învierea trupului
Vedem, de asemenea, că Scriptura învață limpede că la a Doua Venire a lui Hristos vor fi proslăvite nu numai sufletele noastre, ci și trupurile noastre.
Trupul nostru moare din cauza păcatului; moartea fizică este pedeapsa pentru fărădelegea omului și pentru cădere. Dar Vestea Bună proclamă renașterea trupului nostru. Ea spune că Isus a venit să răscumpere omul întreg — și sufletul, și trupul. Iar această înviere este plină de slavă. Ea este pricina marii noastre bucurii și a triumfului nostru. Odată cu învierea trupurilor noastre vom putea în sfârșit să vestim biruința definitivă asupra morții. Vom putea în sfârșit să moștenim toate binecuvântările pe care Dumnezeu ni le-a pregătit în cerurile noi și pe pământul nou. Și vom vedea în sfârșit cu ochii noștri biruința lui Isus Hristos.
Credem… viața veșnică.
Pe de o parte, viața veșnică începe pentru noi din clipa în care suntem născuți din nou. Duhul nostru este adus la viață și nu va muri niciodată. Pe de altă parte, viața veșnică nu va începe pe deplin până când nu va fi adus la viață și trupul nostru, la înviere.
Și aceasta este voea celui ce m’au trimis pre mine, ca tot cine vede pre Fiul, și crede întru el, să aibă vieață veșnică; și eu îl voi învià pre el în ziua cea de apoi.
Într-un sens, este corect să spunem că viața veșnică a sufletului nostru începe încă din viața aceasta, din clipa în care suntem născuți din nou. Dar nu vom avea viața pe deplin până când trupurile noastre nu vor fi înviate în Ziua Judecății. Abia atunci întreaga noastră ființă va fi vie înaintea lui Dumnezeu. Până atunci avem doar o pregustare a vieții veșnice, datorită răscumpărării sufletelor noastre. Așadar, abia când și trupurilor noastre li se va da viață nouă, vom trăi așa cum a plănuit Dumnezeu de la început.